PEPE nu o IARTĂ pe Oana ZĂVORANU. A cerut EXECUTAREA SILITĂ

24.07.2014

Pepe pare în al nouălea cer, de curând a avut nunta pe care și-a dorit-o, are un copil pe care îl iubește ac pe ochii din cap, dar, în continuare este legat de fosta sa soție Oana Zăvoranu, care trebuie să-i plătească daune morale pentru jignirile aduse.

oana si pepe

 

Pepe a câștigat procesul pe l-a intentat în 2011 fostei sale soții Oana Zăvoranu după ce aceasta l-a făcut "homosexual", "ciorditor" și "țigan". În 2013 justiția a decis în favoarea lui Pepe. Inițial, acesta le ceruse magistraților s-o oblige pe Oana Zăvoranu să-i plătească daune morale de 100.000 de lei, însă a primit doar 10,000 de lei. Fosta soție a artistului a precizat că nu îi va da niciun ban personal, întrucât acesta a promis că îi va dona. 

Pentru că Oana nu a plătit nici acum vreun leu, argumentând că așteaptă ca Pepe să-I dea contul casei de copii sau al azilului de bătrâni unde vrea să doneze acești bani, avocații lui Pepe au cerut executarea silită.

"Procesul a fost câștigat de noi, e irevocabil. Daunele nu le-a achitat de bunăvoie. Am apelat la un executor judecătoresc, iar acesta urmează să recupereze suma de bani. O să fie executată silit", a dezvăluit avocatul Bogdan Cimbru pentru ziarulring.ro.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

Pepe i-a fãcut soției sale, Raluca cel mai frumos cadou de nuntã! Uite surpriza pe care i-a pregãtit-o artistul

21.07.2014

În seara de duminică a avut loc una dintre cele mai așteptate petreceri ale acestui an. Nunta lui Pepe și a Ralucăi Pastramă i-a unit pe aceștia și în fața lui Dumnezeu și a strâns la grămadă cele mai importante nume ale industriei muzicale românești.

A fost cea mai fericită zi din viața lui Pepe! Artistul a avut parte de o petrecere grandioasă, dar și de multe momente speciale alături de Raluca Pastramă, sufletul lui pereche.

Cei doi au acaparat toată atenția în ziua în acre și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu, iar Pepe a avut grijă să își aducă aminte de întregul moment așa cum se cuvine.

El realizat un clip video, care are la bază un colaj de fotografii și prin intermediul căruia, artistul, a vrut să-și aducă aminte de întreaga zi, dar și să-i facă o dedicație d edragoste Ralucăi.

Momentele cele mai importante din viețile lor au fost imortalizate pe un fundal sonor, în care Pepe îi cântă eca mai frumoasă piesă d edragoste soției sale.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

Vezi cum va arãta Pepe când o va duce pe Raluca la altar! Imagini senzaționale cu mirele anului!

17.07.2014

Trei zile îl mai despart pe Pepe de nunta cu aleasa inimii lui, Raluca, eveniment grandios programat exact în ziua în care el va împlini frumoasa vârstă de 35 de ani. Toate detaliile sunt stabilite, iar artistul este relaxat. Paparazii Spynews.ro l-au surprins, ieri după-amiază, în timp ce făcea ultima probă la costumul de ginerică.

pepe ginere

În timp ce Raluca a ales să meargă pe mâna celebrului designer Cătălin Botezatu care i-a creat rochia de mireasă, Pepe a ales un creator de modă exclusivist, Philip Cezar. După ce i-a prezentat mai multe variante, latinoloverul a ales culoarea, materialul și modelul care îl avantajează. La cât de bine arată Pepe, orice costum vine ca și turnat. Spynews.ro a aflat că artistul a comandat pentru ziua nunții două rânduri de haine, astfel încât nimic să nu îl ia prin surprindere! Indiferent că duminică, de ziua lui, va fi caniculă sau va ploua, el este pregătit atât pentru ceremonia religioasă, cât și pentru petrecerea de celebrare a nunții, dar și a zilei sale de naștere.

Ieri după amiază, Pepe și soția lui, Raluca, au ajuns la ultima probă pentru costumul de ginerică. Îmbrăcați lejer, dar în tendințe - el în tricou și pantaloni scurți, iar ea într-o rochie colorată, cei doi au parcat bolidul în apropierea atelierului deținut de Philip Cezar, fiind nerăbdători să vadă rezultatele.

Câteva minute mai târziu, artistul a îmbrăcat costumul bleumarin, din catifea, dar cu o cusătură fină cu fir de aur. Toate piesele vestimentare - sacoul, vesta, pantalonii - sunt făcute manual, iar artistul a bifat ieri ultima probă.

Designerul, dar și un alt angajat au observat îndeaproape cum pică vestimentația pe trupul lui Pepe și au făcut ultimele ajustări! În ziua nunții, Pepe trebuie să arate perfect, iar lungimea vestei, a pantalonului sau a sacoului trebuie să fie potrivită, nasturii să fie impecabili.

Artistulului i-a plăcut cum arată costumul din ziua nunții, Raluca a fost încântată, iar designerul l-a asigurat că vestimentația de ginere va fi așa cum își dorește.(sursa:Spynews.ro)

 

 

 

Pepe și fiica lui, în CEL MAI TARE SELFIE 

30.06.2014

Maria, fetița lui Pepe și a Ralucăi Pastramă va împlini, pe 15 august, 2 ani. Artistul este tare mândru de Maria și nu se mai desparte de ea nici la serviciu.

pepe si maria

 

Așa că Pepe și fetița lui au fost văzuți atât la petreceri, cât și la televiziune, unde artistul filmează pentru o emisiune estivală.

 

Toate aceste momente au fost surprinse de cântăreț în imagini pe care le-a postat pe pagina lui de socializare.

 

Una dintre aceste imagini, cea mai recentă, a strâns mii de aprecieri din partea fanilor încântați de ce văd: Pepe și fetița lui apar într-un selfie alături de trei puișori, doi gălbiori și unul negru.

 

Maria este deosebit de încântată de micile păsări pufoase pe care încearcă să le mângâie, ușor temătoare.(sursa:Libertatea.ro)



 

Cum vor fi îmbrãcate soția și fiica lui Pepe la nuntã: «Raluca va fi o adevãratã apariție»

18.06.2014

Pepe și Raluca Pastramă își vor jura dragoste eternă în fața lui Dumnezeu în mai puțin de o lună de zile. Cum artistul este foarte ocupat cu concertele și filmările, Raluca se ocupă de ultimele detalii pentru ca seara cea mare să fie perfectă.

pepe si raluca

Pepe și Raluca au aproape doi ani de când s-au căsătorit civil, iar cum cununia a avut loc în ziua în care mireasa și-a serbat ziua de naștere, nunta va avea loc în ziua în care Pepe va împlini 35 de ani.

Dacă în ceea ce privește diversele chestiuni organizatorice Raluca nu duce lipsă de emoții, când vine vorba de ținuta pe care o va purta la propria nuntă, viitoarea mireasă nu are de ce să-și facă griji. Sau, cel puțin, așa susține designerul Cătălin Botezatu, care îi realizează rochia.

"Raluca va fi cu siguranță una dintre cele mai frumoase mirese, va fi o adevărată apariție. Și nu o spun pentru că îi fac eu rochia, ci în primul rând pentru că este o femeie foarte frumoasă și are un corp perfect, foarte bine proporționat. Nici nu zici că a născut un copil. Din acest motiv, rochia pe care o va purta va scoate în evidență acest lucru. Va fi foarte lucrată, strâmtă în partea de sus și amplă în partea de jos. Am mers pe o simplitate studiată a croiului, care se completează foarte bine cu rafinamentul dantelei franțuzești, materialul din care este realizată rochia", a povestit designerul pentru ziarulring.ro

Și Maria, fiica celor doi în vârstă de aproape doi ani, va purta cu această ocazie o ținută cu totul specială.

"Cea mică va fi o adevărată prințesă, va avea o rochiță superbă creată din aceeași dantelă franțuzească din care este făcută și rochia mamei ei", a dezvăluit Botezatu, care are numai cuvinte de laudă la adresa celor trei. "Sunt o familie tare frumoasă și le doresc să aibă parte de tot binele. Raluca este o persoană la locul ei, cu foarte mult bun-simț, este o plăcere să o ai clientă. Pepe a venit la mine la atelier împreună cu Raluca, dar nu a asistat la nicio probă, respectă tradiția", a mai spus Cătălin Botezatu.(sursa:Click.ro)

 

 

 

 

Pepe, martor în procesul împotriva Oanei Zãvoranu? Ce spun avocații lui Marek Vâlcu

03.06.2014

Oana Zăvoranu s-a trezit implicată într-un proces de șantaj, după ce i-a cerut medicului Marek Vâlcu 10.000 de euro pentru operațiile care doctorul i le-a făcut. Vedeta a fost prinsă în flagrant și, deși nu a fost arestată, se află sub control judiciar și nu are voie să părăsească țara. 

oana si pepe

În acest timp, Oana și avocatul ei pregătesc lista cu martorii apărării, iar Marek Vâlcu și avocata lui au deja mai multe nume care sunt dispuse să dea declarații împotriva brunetei. Printre cei care apar pe listă se pare că se află și Pepe, în avocata medicului a explicat că nu poate să divulge niciun nume.

"Am solicitat audierea altor martori, dar numele sunt confidențiale pentru că dezvăluirea lor poate influența mersul anchetei. Nu vă pot spune dacă Pepe figurează printre martori. Deocamdată, Oana Zăvoranu nu și-a exprimat acceptul sau refuzul față de solicitarea administrării testului poligraf, pentru că acest test reprezintă un indiciu și nu o probă. Se va efectua doar dacă dânsa e de acord, pentru că poate refuza această testare, dar în acest caz, va avea un mare dezavantaj, întrucât se presupune că minte", a explicat Katia Cicala pentru ziarulring.ro.(sursa:Click.ro)

 

 

 

 

 

Pepe, detalii despre nunta secolului. Cât costã rochia de mireasã a Ralucãi: "O face Botezatu"

07.05.2014

Pepe vorbește despre nunta lui cu Raluca. Artistul este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru petrecerea ce va avea loc pe 20 iulie. 

pepe si raluca

"O să fie cu de toate, mâncare de toate felurile și băutură. O să cânte band-ul meu la început, o să fie lăutari celebrii, mulți cântăreți. Încă nu am plătit rochia Ralucăi, dar o face Botezatu. Eu nu mi-am găsit costum, dar caut. Nunta o să fie pe 20 iulie, de ziua mea", a spus Pepe, la Un show păcătos.(sursa:Spynews.ro)

 

 

Aradits și Pepe se transformã în Modern Talking, la “Te cunosc de undeva!”

30.04.2014

La ediția de sâmbătă, 3 mai, a show-ului "Te cunosc de undeva!", Pepe și Aradits nu se mai așează la masa juriului.

aradits si pepe

Cosmin Seleși, prezentatorul, explică lipsa celor doi: Pepe e acasă și mai face un copil talentat pentru „Next Star”, iar Aradits, fiind președinte de bloc, a rămas să încaseze întreținerea de la ceilalți locatari. El le mai spune celor doi jurați rămași, Monica și Brenciu, că trebuie să se descurce singuri, și îi invită în scenă pe cei doi oaspeți speciali, care n-au mai fost niciodată la "Te cunosc de undeva!": Modern Talking.

Misterul juraților lipsă este dezlegat în momentul când Thomas Anders și Dieter Bohlen, cei doi de la Modern Talking, coboară din lift pe scena de la "Te cunosc de undeva!", ca să cânte unul dintre hiturile lor, "You’re my heart, You’re my soul". În hohotele de râs ale asistenței, Pepe și Aradits încearcă cât de bine pot ei să intre în rolul celor doi artiști germani. Numai că Pepe se amuză atât de tare de ipostaza în care se află alături de colegul său, încât “compromite” momentul artistic.

"În viața mea nu mi-a venit să râd în hohote pe scenă", a spus Pepe și a explicat cum Aradits, aflat în sânga lui, a vrut "să facă un accent cu mâna" și l-a lovit. Văzându-i astfel transformați, Brenciu apucă să le spună doar atât:

"Asta este încă un motiv să nu vă mai prind niciodată la masa juriului!" Ce-i spun, la rândul lor, cei doi jurați lui Brenciu, odată ce-și reiau locurile la masa juriului, aflați sâmbătă, 3 mai, de la ora 20.30, la “Te cunosc de undeva!”.(sursa:Spynews.ro)

Așa declarație de dragoste nu ai mai auzit în viața ta, Pepe s-a întrecut pe sine! Uite ce cuvinte frumoase i-a adresat soției sale

18.04.2014

Raluca, soția lui Pepe, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Acesta a ținut să-i pregătească o surpriză soției sale încă de aseară.

pepe si raluca

Pepe s-a întrecut pe sine cu declarația asta, Raluca va fi extrem de emiționată. Acesta este cel mai fericit bărbat și nu s-a sfiit să-i spună asta și soției lui. "Raluca ... LA MULTI ANI !!! Iubirea mea dulce si frumoasa ... Femeia cu suflet curat care ma face fericit si ma iubeste sincer ... Omul care mi-a schimbat viata si ma sustine in tot ce fac ... Sotie si mama perfecta ... Sa te bucuri de viata alaturi de noi Maria si Pepe ... Familie si prieteni ... Te iubesc din tot sufletul !!! E ziua ta de nastere si ziua noastra , 2 ani de la cununia civila ... LA MULTI ANI!!!", a scris Pepe pe Facebook alături de o fotografie cu soția lui.(sursa:Spynews.ro)

 

 

Pepe va avea o varã plinã! Câți bani va face în sezonul estival

13.04.2014

S-au dus vremurile când era cunoscut doar ca interpret de muzică latino. Pentru că Pepe (33 de ani) este din ce în ce mai solicitat de Antena 1, care i-a făcut o ofertă de nerefuzat. 

pepe

Se aude că solistului i s-ar fi mărit veniturile cu 20.000 de euro. Astfel că pe lângă noile sezoane din "Next Star" și "Te cunosc de undeva!", Pepe va filma un nou sezon din "Splash, vedete la apă", care va fi difuzat vara aceasta.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Toatã lumea a venit cu mașina la premiile ZUMA, însã Pepe și-a fãcut apariția "cãlare" pe asta

04.04.2014

Pepe a vrut să demonstreze că este pregătit pentru sezonul estival și a mers cu bicicleta pe covorul roșu.

pepe ZUMA

Artistul vrea să-și facă de cap vara aceasta, cu toată lumea. Pepe va lansa și o nouă piesă, unde va filma un clip incendiar. La premiile ZUMA, cântărețul a vrut să facă puțin sport și s-a plimbat cu bicicleta pe covorul verde.(sursa:Spynews.ro)

 

Pepe, DISPERAT înainte de nuntã: "Trebuie sã tai în carne vie!" 

03.04.2014

Face parte din juriul a două emisiuni de succes, “Next Star” și “Te cunosc de undeva!”, are zeci de concerte și filmări în fiecare lună, iar atunci când găsește puțin timp liber, Pepe își îndreaptă toată atenția către cele două comori ale sale, micuța Maria și soția sa.

pepe

După ce în vara lui 2012, artistul s-a cununat religios cu Raluca, anul acesta cei doi au decis să își unească destinele și în fața lui Dumnezeu. Iar dacă ținutele nu le-au dat mari bătăi de cap, Pepe optând pentru o casă de modă din Italia, iar Raluca mergând pe mâna celebrului designer Cătălin Botezatu, locația le creează mari probleme. 

“Sunt disperat! Nu știu deloc ce să fac. Nunta e în vară, în apropierea zilei mele, ori pe 19, ori pe 20 iulie, iar noi n-avem încă restaurantul. Avem de ales între o locație din Herăstrău, mare, dar care nu e încă gata, sau restaurantul pentru care am optat la multe evenimente ale noastre, despre care știu că e impecabil și ireproșabil, dar unde nu pot aduce mai mult de 300 de persoane. Am o listă imensă, trebuie să tai în carne vie ca să ajung la 300!” a declarat artistul, pe care telespectatorii îl vor putea urmări în această seară, de la 20:30, la Next Star.(sursa:Libertatea.ro)

 

Pepe, singur și trist la 4 dimineața! Ce făcea soția lui in tot acest timp

25.03.2014

Pepe si Raluca au declarat in repetate randuri ca au o familie cat se poate de fericita si ca sunt foarte uniti. Insa programul incarcat al artistului naste foarte multe zvonuri in privinta celor doi.

Pepe a dclarat la emisiunea "Acces Direct" ca a fost vazut in timp ce iesea sa manance singur in toiul diminetii, la ora 4.

Pepe

“Se intampla sambata seara sa mai fiu si singur. Am avut un concert si m-am intors in Regie, dupa ce i-am dus pe baieti. Am fost si am mancat. Nu am voie? Am zis sa nu o mai trezesc pe Raluca atunci cand ajung acasa. Intre timp, am citit mesajele de pe Facebook, asta nu inseamna ca sunt trist”, a tinut el sa precizeze.

Cantaretul a vrut sa intareasca ideea ca el si Raluca formeaza un cuplu cat se poate de solid si ca sunt foarte fericiti unul alaturi de celalalt.

 

 

 

Ups! Pepe a pãțit rușinea: "Am simțit ceva cãlduț pe..."

13.03.2014

Face parte din juriul a două emisiuni de succes, “Next Star” și “Te cunosc de undeva!”, are zeci de concerte și filmări în fiecare lună, însă atunci când ajunge acasă, Pepe încearcă să își petreacă tot timpul alături de micuța sa, Maria. La fel s-a întâmplat și zilele trecute, când artistul se pregătea să plece la filmările pentru cea mai nouă ediție "Next Star", difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1.

" Mă pregăteam să ies pe ușă, eram deja în semi-întârziere, Raluca o schimba pe Maria, am luat-o în brațe să îi dau un pupic și am simțit ceva călduț pe cămașă !" a povestit amuzat Pepe. Mai în glumă, mai în serios, Dan Negru nu s-a sfiit să-i reproșeze:"De asta te-am așteptat noi 40 de minute la platou!".(sursa:Spynews.ro)

 

Nevasta lui Pepe e sexy gospodina, vrea sa aiba casa plina! Uite-o pe Raluca la cumparaturi, nemachiata si cu chilotii la vedere!

29.05.2013

De cand a nascut, Raluca Pastrama a fost cam scumpa la vedere. Si-a luat in serios rolul de mama. Acum, ca Maria se apropie deja de prima ei aniversare, sotia lui Pepe isi poate permite si alte activitati.

     pepe

De exemplu, o sesiune zdravana de cumparaturi. Insa de aceasta data nu la bratul sotului, ci in compania mamei.

Inarmatae cu o lista, soata si soacra lui Pepe au luat cu asalt un hipermarket din Capitala. Constienta ca o asteapta o excursie destul de lunga cu caruciorul printre raioane, Raluca s-a echipat... in consecinta. Sau mai bine zis, NU s-a echipat altfel decat sta prin casa. Doamna Pascu nu s-a complicat cu machiajul sau cu pieptanatul.

Nici cu vestimentatia nu s-a prea omorat: pantaloni largi, trei sferturi, din care iese la iveala o parte din lenjeria intima. Si in jumatatea de sus avem "zone" descoperite": un tricou vesel, cu vedere la buric.

Ce-i drept, si silueta-i permite o asemenea tinuta. Dupa noua luni de la nastere, bruneta lui Pepe arata impecabil, chiar daca se lauda peste tot ca dulciurile sunt preferatele ei.

      pepe

Raluca si mama sa n-au iertat nimic. Au umplut caruciorul pana la refuz cu produse de toate felurile. La loc de cinste - articolele de curatenie, dovada clara ca sotia lui Pepe nu se da in laturi nici de la treburile ... gospodaresti.

In sfarsit, pe lista sunt bifate toate produsele, iar cele doua se indreapta catre casa. Platesc si pornesc agale catre masina.

Parasesc parcarea supermarketului si se mai opresc direct in curtea vilei din Pipera, unde Pepe si Raluca s-au mutat recent. (sursa:Cancan)

Ingredientele unei seri perfecte pentru Pepe: "Shot-ul, discoteca si bruneta"! Si-a facut curaj cu o tequila si "atacat" o bruneta

29.04.2013

Faptul ca este un barbat insurat si ca pe deasupra, mai are si un copil mic acasa, nu il opreste pe Pepe sa se infrupte in continuare din placerile vietii.

    pepe

Latino Lover-ul este in continuare o prezenta obisnuita a cluburilor bucurestene si nu rateaza nicio acozie sa filtreze cu admiratoarele sale! Care nu sunt deloc putine...

Ultima domnisoara care s-a bucurat de atentia lui Pepe a fost o ospatarita dintr-un club de fite din Capitala.

Dupa ce l-a servit cu un shit de tequila, focoasa bruneta a reusit sa ii atraga atentia cantaretului cu cateva miscari de dans criminale.

Formele barmanitei nu l-au lasat indiferent pe artist, care nu s-a sfiit sa ii faca ochi dulci si chiar sa ii raspunda si el cu doua scheme de dans.

     pepe

Cu toate ca avea cateva pahare la bord, Pepe nu a mai continuat flirtul cu apetisanta bruneta si a preferat sa paraseasca clubul in zori, alaturi de prietenii sai, nu inainte insa sa se pozeze cu alte admiratoare care l-au abordat la iesirea din local. (sursa:Cancan)

Pepe si Raluca se pregatesc pentru un nou membru in familie? Imaginile care ii dau de gol si i-au inmuiat inima cantaretului!

09.04.2013

Pepe si Raluca au deja o casnicie solida si, contrar celor care spun ca isi petrec putina vreme impreuna, au timp pentru toate lucrurile importante, dar si ca sa se relaxeze.

Pepe

O duminica seara, cu ploaie si vant, poate sa devina mai putin urata si plictisitoare daca omori timpul la mall.

Pe acelasi principiu, Pepe si Raluca au plecat la colindat magazinele, in vreme ce micuta Maria era acasa, in grija celorlati membri ai familiei.

Ca un semn ca relatia lor nu a suferit niciun fel de furtuni, cei doi s-au tinut de mana tot timpul si si-au zambit unul altuia. Raluca a intrat chiar intr-un magazin si s-a uitat la cateva carti, apoi au ales impreuna saruri de baie.

Insa partea cea mai importanta s-a desfasurat in fata vitrinei de la magazinul de animalute.

Acolo, Pepe aproape si-a tarat sotia de mana ca sa vada un catel alb si pufos. Daca ar fi putut, cantaretul l-ar fi luat pe loc acasa, dar probabil ca Raluca l-a convins, tot cu zambetul pe buze, ca inca nu e momentul.(sursa:cancan)

Reactia lui Pepe dupa ce tatal lui a recunoscut ca mai are si alti copii: "Am luat-o ca atare, care e problema"

29.03.2013

Ion Pascu, tatal lui Pepe, a facut aseara, la Cancan TV, o dezvaluire de senzatie: a spus ca mai si alti copii.

Pepe

Pepe a marturisit ca stia despre acesti copii de cand s-a nascut si nu are nicio problema cu aceasta situatie inedita.

"Eu stiam de sora mea de cand s-a nascut. De fratii mei am aflat cand m-am nascut, ca sa zic asa, ei sunt mai mari decat mine. Mai am inca trei frati, sunt cel mai mic din familie.

Am luat-o ca atare, care e problema? Sora mea e frumoasa, ii seamana lui tata. Ii doresc tot binele din lume", a declarat Pepe, la CanCan Tv, emisiune difuzata de luni pana joi, de la ora 22:00, la Acasa Tv.(sursa:cancan)

A cantat, a dansat de a rupt, a dezbracat o animatoare si la ora opt a plecat acasa! Pepe a avut o noapte grea!

04.03.2013

Sambata spre duminica a fost o noapte lunga pentru Pepe. Invitat sa sustina un concert intr-un club, cantaretul a intrat atat de bine in atmosfera, incat n-am mai putut pleca acasa pana dimineata! Pe la opt, mai exact!

Pepe

A devenit evident ca Pepe e pus pe distractie dupa chiar dupa primele piese, interpretate cu suflet, intr-un club bucurestean. Cantaretul a dat startul distractiei, iar lumea s-a simtit atat de bine incat o tanara si-a facut curaj si a urcat alaturi de Pepe pe scena, interpretand “la sentiment” o piesa a artistului: “O femeie cat o suta”.

Cantaretul a fost in mare forma, mai ales ca a fost in permanenta incurajat din public de rudele si prietenii lui apropiati. Asa se face ca latino-loverul a prins gustul distractiei si, profitand probabil ca in miez de noapte frumoasele lui (Raluca si Maria) erau deja adormite, a decis sa mai ramana la un pahar cu prietenii. Au schimbat clubul si…s-au dezlantuit!

Evident, Pepe a fost sufletul petrecerii. A dansat aproape in continuu, ba s-a urcat sip e scena pentru o reprezentatiew de zile mari cu animatoarele, pe ritmurile deja celebrei “Gangnam Style”. Pepe a rupt ringul, unai animatoare i-au sarit sanii din sutien, prietenii au aplaudat, cu totii au maid at pe gat un rand de sampanie. Si uite asta, cand un pahar, cand un dans, s-a facut opt dimineata, moment in care Pepe&co au decis intr-un final sa paraseasca clubul.

Pepe

Orele lungi de bautura, distractie, dans si fum si-au pus insa amprenta pe chipul cantaretului, paparazzi Cancan.ro reusind in zori sa-l fotografieze pe Pepe asa cum rar l-ati vazut! Chiar daca avea fata umflata si ochii incercanati, cantaretul parea foarte multumit de noaptea ce tocmai se incheiase.

Ba, in semn de recunostinta, i-a dat 100 de lei unuia dintre bodiguarzii care ii asigurasera linistea. La ora opt si jumatate, cand probabil Raluca si maria inca dormeau, pepe a ajuns oboist, dar fericit, acasa.(sursa:cancan)

Loredana Pastrama a avut interzis la botez! Cumnata lui Pepei a fost data afara de la petrecerea prilejuita de crestinarea nepoatei ei!

18.02.2013

Raluca Pastrama si Pepe au dat startul petrecerii prilejuite de crestinarea fiicei lor in jurul ore 21. Totul a decurs exact asa cum se asteptau, iar atmosfera a devenit incendiara. In jurul orei 23 insa, cheful lor de distractie a palit.

     pepe

Cei doi au fost anuntati ca la usa restaurantului se afla Loredana Pastrama, sora Ralucai, respectiv cumnata lui Pepe, cea cu care s-au aflat intr-un scandal de proportii imediat dupa nunta. Acesata a facut atunci o serie de declaratii defaimatoare la adresa surorii ei pe care o acuza ca nu a fost virgina in momentul in care l-a cunoscut pe Pepe, asa cum pretindea.

De atunci, relatiile de familie s-au racit si mai tare, iar Loredana a devenit persona non grata. Si, in ciuda tuturor acestora, sora Ralucai Pastrama nu a putut sta departe de ei intr-o zi atat de mare precum crestinarea nepoatei ei.

Astfel, in jurul orei 23, si-a facut aparitia la restaurantul in care se desfasura petrecerea, aranjata si imbracata elegant. In secunda in care au vazut-o, bodyguarzii angajati sa vegheze asupra linistii invitatilor lui Pepe, au deturnat-o, inainte sa izbucneasca un scandal.

Se pare ca "gorilele" erau in garda dupa ce Loredana si-ar fi sunat tatal sa il roage sa o lase sa vina sa-i dea micutei un cadou. Atunci, sora Ralucai ar fi primit si interdictia, care a si fot aplicata. Asa cum a venit, aceasta s-a urcat intr-un taxi si s-a intors acasa. (sursa:Cancan)

Pepe, mai bogat cu 25.000 de euro. A semnat cu "Te cunosc de undeva" pentru urmatorul sezon!

15.01.2013

Din sezonul urmator, Pepe va concura in cadrul show-ului "Te cunosc de undeva", de la Antena 1. Potrivit surselor noastre, onorariul lui nu este unul neglijabil.

Pepe

Anul trecut, Pepe s-a luat in piept cu audienta la Prima TV, cu emisiunea maraton "Natiune, te cunosc!". Se pare ca satisfactiile nu au fost nici de partea lui, nici de partea angajatorilor, caci Pepe si-a strans jucariile si a plecat la alt post. Potrivit surselor noastre, artistul ar fi semnat cu Antena 1 urmand ca, din sezonul viitor sa se numere printre concurentii show-ului "Te cunosc de unde". Contractul nu este unul de neglijat... Conform informatiilor noastre, onorariul lui Pepe s-ar ridica la 25.000 de euro.(sursa:cancan)

Ea este Rebeka, surioara necunoscuta a lui Pepe! Ce crezi, seamana cu fratele ei?

10.01.2013

Daca despre fratii lui Pepe, Giani si Miguel, si sora acestuia, Lorena, s-a scris in nenumarate randuri, niciodata presa nu a vorbit despre Rebeka, surioara vitrega a cantaretului.

pepeUn apropiat al familiei Pascu a dezvaluit pentru CANCAN.ro amanunte exclusive despre fiica pe care Ion Talent, tatal artistului, ar avea-o cu amanta sa, Madalina I.

“Cantaretul Pepe are o surioara de 12 anisori, este fiica pe care Ion Talent o are cu amanta sa, o tanara frumoasa, Mada. Sta mereu in restaurantul domnului Pascu, toti cunoscutii stiu despre relatia lor. Aceasta femeie si fiica ei sunt ca a doua familie pentru tatal lui Pepe”, ne-a transmis un apropiat al familiei Pascu.

 

pepe

Mada, mama Rebekai, nu se sfieste sa recunoasca faptul ca micuta este copila lui Ion Talent. De altfel, in urma cu un an, ea a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie in care apar Rebeka si tatal lui Pepe. “Frumos , de mult asteptam sa vad o poza ca aceasta”, i-a transmis o prietena pe reteaua de socializare, dupa ce a vazut poza. “Ei bine, uite ca a venit!”, i-a raspuns Mada, dupa ce s-a asigurat ca l-a “etichetat” in fotografie si pe Ion Talent, pentru a pune capat eventualelor speculatii.

Despre surioara vitrega a lui Pepe a vorbit in mai multe randuri si Oana Zavoranu, fosta sotie a cantaretului, cand incerca sa-i transmita fostului sau sacru, Ion Talent, sa se tina departe de problemele pe care le avea ea.

“Mai bine sa aiba grija de a doua lui familie si despre fata pe care o are, decat sa vorbeasca despre mine si problemele mele cu Pepe si cu mama mea”, s-a revoltat Zavo. (sursa:Cancan)

Pepe a dat o avere pe casa, dar se zgarceste la botezul fetitei

17.12.2012

Săptămâna trecută, solistul și soția sa, Raluca, s-au mutat în casa nouă din Pipera, în care au investit în jur de 400.000 de euro.

pepeDupă ce a investit în vila din Pipera o întreagă avere, Pepe e nevoit să se chivernisească pentru botezul fiicei sale. Click! a aflat că el a negociat cu mai multe localuri pentru organizarea petrecerii care va avea loc după botez. Din considerente financiare, Pepe ar vrea să încheie o înțelegere, astfel încât să nu plătească nici un leu, așa cum a făcut și la nunta cu Raluca.

De câteva zile, Pepe, soția lui, Raluca, și fetița lor, Maria, s-au mutat în casă nouă. Este vorba despre o vilă impunătoare din Pipera, pe care cântărețul a achiziționat-o în vară și pentru care a plătit 200.000 de euro.

După cumpărare, el a mai băgat în casă aproape tot atât de mult, după cum a declarat chiar artistul în emisiunea Oanei Roman de la Kanal D. Astfel, investiția făcută în casă a ușurat serios bugetul familiei. Pentru că în ianuarie va face botezul fiicei sale, Maria, Pepe a dat dovadă de un spirit de afaceri tenace.

Deși i s-au făcut mai multe propuneri avantajoase, de la diverse restaurante de lux, care au implicat discounturi deloc de neglijat, solistul pare să fi înclinat spre un contract de tip barter. Cu alte cuvinte, nu va plăti nici un ban pentru consumația pe care o vor face invitații săi. Pentru acest serviciu generos, Pepe se obligă să promoveze localul în presă.

Mai multe surse ne-au spus că locația pe care a ales-o pentru petrecerea care va urma creștinării micuței Maria este Aristocrat Events Hall, unde și-a făcut și nunta. (sursa:Click)

Nici pletele nu-i mai tin de cald lui Pepe! “Latino-puloverul” si-a asortat un… fes de toata frumusetea!

05.12.2012

Mereu coafat, dat cu gel, chiar si cand mergea la sala de fitness, Pepe a avut mereu grija de podoaba lui capilara, deloc de trecut cu vederea. Zilele trecute insa, situatia s-a schimbat radical.

Pepe

Plecat cu treaba prin oras, cantaretul a uitat de pieptan, gel si oglinda si, ingrozit de temperaturile din ce in ce mai scazute din Capitala, a apelat la un accesoriu despre care nimeni nu ar fi crezut ca poate exista in garderoba lui: un fes cu ciucure! Astfel, altadata dichisitul Pepe a batut strazile Capitalei, devenind principalul punct de atractie sau mai bine spus, o pata de culoare intr-un oras mohorat.

Este pentru prima oara cand artistul renunta de “freza” studiata si indelung muncita si se arata in fata fanilor intr-o astfel de ipostaza.

Cu fesul indesat bine pe cap, artistul si-a vazut de treburi si de drumuri, iar popasul final l-a facut la vila pe care a ridicat-o pentru familia lui. Acolo s-a intalnit cu cativa muncitori, veniti probabil sa mai faca una alta inainte de marea mutare.(sursa:cancan)

Pepe NU PETRECE Revelionul cu sotia si fetita sa 

21.11.2012

Pepe și soția sa, Raluca, nu vor petrece Anul Nou împreună. Deși este primul Revelion pentru ei ca părinți, cântărețul și mama copilului său nu vor trece împreună în anul 2013.


Pepe

Cântărețul Pepe muncește în noaptea dintre ani. Latin lover-ul are concerte de Revelion și nu va putea ciocni la miezul nopții un pahar cu soția sa, Raluca Pastramă, dar se va revanșa în prima zi a anului.

"Eu nu o să fac Revelionul cu nevasta mea", a spus Pepe, marți seara, într-o emisiune la Acasă Tv, precizând că, din păcate, va trebui să muncească de Anul Nou.

Pepe și Raluca Pastramă s-au căsătoit în vara acestui anului și au devenit părinți pentru prima dată, în urmă cu 3 luni. Înainte, latin lover-ul a fost căsătorit cu Oana Zăvoranu, de care a divorțat în 2011, după ce aceasta l-a înșelat.(sursa:libertatea)

Bona lui Pepe, hoata?

16.11.2012

Pepe (33 de ani) s-a gândit că ar fi mai înțelept să angajeze pentru fetița lui, Maria (3 luni), o bonă filipineză, nu de alta, dar o dădacă româncă poate deveni oricând aliata ziariștilor. Solistul și-a dorit discreție maximă, însă a dat de altă belea, căci filipineza angajată de el are serioase probleme cu Poliția.

pepePe numele bonei angajate de Pepe și în care solistul și-a pus toată încrederea, există, surpriză!, o plângere la Poliția Snagov, făcută de o femeie care a dorit să-și păstreze anonimatul, căci ancheta se află în plină desfășurare. “Eu am angajat-o pe această bonă din Filipine, pe nume D.C.G.C., în septembrie anul trecut, printr-o agenție de profil extrem de cunoscută. Am trei copii și mi-am dorit o bonă care să stea cu ei 24 de ore din 24, căci eu și soțul meu suntem foarte ocupați. Am fost mulțumită de ea, mai ales că nu era la prima tinerețe - are 38 de ani și două fete mari. Însă după un an, pe data de 20 septembrie, bona a plecat pe furiș cu bijuteriile din casă! Am depus imediat plângere la Poliție pe numele ei. La câteva zile, am aflat că filipineza a ajuns în casa lui Pepe. L-am sunat pe cântăreț și i-am spus să aibă grijă cu această bonă. Între timp, eu mi-am recuperat o parte din prejudicii, însă am dorit să fac public acest caz, deoarece aș vrea ca alții să nu mai pățescă ce am pățit eu” ne-a povestit, supărată, femeia păgubită.
 
Cu toate că a fost pus în gardă, Pepe nu vrea să renunțe la serviciile bonei filipineze căreia i-a impus ca, pe perioada contractului, să nu iasă din curtea vilei lui: “Am o bonă din Filipine care are grijă de fiica mea. Are în jur de 40 de ani și doi copii, însă ha b a r n - a m cum o c h e a - mă. E adevărat, m-a sunat o doamnă care m-a avertizat că bona mea i-a furat din casă. Nu o cunosc personal pe acea femeie, dar i-am spus că pe mine nu mă interesează ce i-a făcut ei. Eu i-am pus bonei niște condiții, iar ea le-a acceptat. Nu are cum să mă fure! Cât timp e angajată la mine, nu are zile libere, nu iese în oraș cu alte bone, iar banii îi trimit direct familiei ei, așa cum și-a dorit. Eu îi asigur casă și masă și îi mai dau bani în plus pentru liberele pe care ar trebui să i le acord. Bona nu are voie să iasă din curte sau să dea declarații în presă. Așa că nu se pune problema să fure de la mine ceva. Mi-am dorit o bonă filipineză, pentru că știe limba engleză și vreau ca fiica mea să învețe de mică o limbă străină”. (sursa:Libertatea)

Pepe recunoaste: Eu mi-am dorit bãiat

12.11.2012

În cadrul emisiunii "Națiune, te cunosc!", de la Prima TV, Pepe a mărturisit în fața telespectatorilor faptul că și-ar fi dorit ca primul lui copil să fie un băiat.

pepe, raluca si mariaÎntrebat de colega lui, Oana Paraschiv, cântărețul a recunoscut cu sinceritate că dorea să fie tată de băiat.

Cu toate acestea, de când fiica lui, Maria, a apărut în viața sa și a soției lui, Raluca Pastramă, nu-și mai încape în piele de bucurie.

" Eu mi-am dorit băiat. Dar acum fetița nu aș da-o nici pe zece mii de băieți", a povestit mândru Pepe. Maria s-a născut pe 15 august anul acesta.(sursa:click)

Pepe, cãtre Oana, în culise: ”Esti frumoasã când zâmbesti”!

01.11.2012

Oricât de savuroasă a fost întâlnirea din platou dintre Oana Zăvoranu și Pepe și mai interesant a fost ce s-a întâmplat între ei în culise. După un schimb de replici mai răutăcioase, cântărețul și-a îndemnat fosta soție să zâmbească, pentru că așa este mai frumoasă!

oana zavoranu si pepeÎn timpul show-ului de la Acasă TV și-au aruncat cuvinte destul de tăioase, dar pe un ton civilizat. La fel de răutăcioși unul cu celălalt au fost și în culise, însă Pepe, la finalul conversației i-a făcut o declarație surprinzătoare, spunându-i Oanei că este mai frumoasă când zâmbește.

Pepe: ”Nu mai fi tu sigură că o să mă sacrific, că ăștia abia așteaptă”.

Oana: ”Dar zici că te mănâncă cineva, frate! Nu te mai primește acasă? Ce ai?

Băi, nevasta mea mi-a zis cu oricine, dar nu cu tine! Vrăjeală ...

Of, numai prostii ai în capul ăla și numai prostii ai făcut și continui să faci în continuare”.

Jur pe cuvântul meu că soția mea mi-a dat mesaj și ne felicită. A zis că a fost frumos. Nu fi răutăcioasă!

Spune-i că și eu o felicit, dar nu știu pentru ce”.

Dacă ești obraznică mă iau de Marty, spun că e senil”.

Nu te lua de fiul meu! Vezi că nu știi nimic. Și vezi că i-ai fost tată. Ai grijă! Totul până la băiatul meu. Soția ta să se felicite pe ea!

Eu nu mă iau de bătrânețile tale. Și nici de iubitul tău și tinerețea lui”.

Nu te lua de iubiții mei și de copiii mei!

Eu nu m-am luat niciodată și nici nu vreau să mă iau”.

Dar nici nu te lua, că nu știi cine și ce sunt. Să îți vezi de treaba ta!

Nici nu știu cu cine ești”.

Vezi de treabă. Cine te întreabă, zici că ai treabă!

Ești obraznică!

Măi, tu ești opărit rău! Și nu te mai strâmba, că ai să rămâi strâmb. Fii așa "smile", așa, drăguț. Și ce păr ai în capul ăla? Părul ăla de ce stă zbârlit așa?

Nu mai ești nevasta mea să-mi faci freza”.

Se vede”.

Arăt mult mai bine”.

Așa este! Cu degetul ăla chior”.

Nu mai fi tu geloasă pe ce fac eu”.

Nu sunt”.

Pe mine mă urăște de moarte”.

”Nu te urăsc. Ești prost la cap”.

Pe soția mea o iubesc că mă lasă să fac ce vreau. Îmi zice "foarte bine, bravo!" Cât ești tânăr, acum. Nu ca asta care era așa...

Așa e! Da, da, da”.

Mi-a dat Dumnezeu după suflet. Iubitul ei nu știe că e în emisiune cu mine. V-ați despărțit?

Eu sunt liberă tot timpul. Nu vrei să ne vedem într-un mediu privat?

La revedere! Nu ai nicio șansă!

Hai, hai! Să nu te împiedici. Vezi că pământul e jos”.

Pa. Să nu uiți să îmi scrii. Ai fost drăguță și mă bucur din suflet că nu te-ai enervat. Ești mai frumoasă când ești zâmbitoare”.

Stai liniștită, slugă credincioasă!(sursa:libertatea)

Imposibilul a devenit posibil!

31.10.2012

Moment istoric în această seară la Cancan TV, emisiune difuzată de luni până joi la Acasă TV, de la ora 22:00. După un an de certuri, procese și jigniri, Pepe și Oana au îngropat securea războiului și s-au împăcat.

Pepe și Oana Zăvoranu au venit în această seară la Cancan TV și au stat pe aceeași canapea, deși nu au lăsat deoparte chiar toate animozitățile.

Cei doi au avut grijă să-și amintească de procesele pe care și le-au intentat reciproc, iar Oana a ținut să precizeze că nu și-a dorit niciodată o apariție televizată pe aceast subiect. "Eu vreau să înțeleagă lumea că nu mi-am dorit o apariție pe această temă", a spus ea răspicat.

Încă de la intrarea în platoul emisiunii, Pepe și-a privit insistent fosta soție, mărturisind că are o culoare a ochilor pe care nu a mai văzut-o la ea. "Mă uitam la ea că are ochi albaștri", și-a motivat el gestul, după care a trecut la lucruri "serioase".

"Interesul meu este să iau ce e al meu și ce trebuie să fie al meu. Eu am spus că nu vreau să începem un nou proces", a spus el, referindu-se la o încăpere de 2,5 metri pătrați, pe care Oana o deține în casa lui. De altfel, cămăruța cu pricina a fost și motivul reconcilierii celor doi, Oana acceptând, într-un final, să renunțe la ea pentru ca Pepe să poată vinde întregul imobil.

pepe si oana zavoranu

"Am fost despărțiți un an și 137 de zile. Recunoști că eu în acest moment sunt proprietara a 2,5 metri pătrați? Am și eu posibilitatea acum să te întreb anumite lucruri. Esti emoționat? Știu că oamenii mai comunică și nonverbal, se mai foiesc. E adevărat că acea cămăruță are pentru mine și o valoare sentimentală. Noi doi am avut o dragoste foarte frumoasă. În acest an am plâns și am avut tăria să spun că-mi este dor de el. El nu a avut această tărie. A spus că despărțirea de mine a fost cea mai mare realizare a lui", a spus Oana, insinuând că fostul soț este emoționat atunci când este în apropierea ei.

În acest timp, Pepe a evitat să o privească în ochi, preferând să butoneze telefonul mobil. "Fiecare cu viața lui. Păcat! A fost o perioadă frumoasă, care s-a încheiat urât", a spus solistul.

pepe si oana zavoranu

"Eu nu te-aș fi jignit niciodată dacă tu nu ai fi făcut-o. Hai să fim oameni în primul rând. Dacă ai fi făcut o piesă pentru mine ar fi trebuit să spui că e pentru mine. Este vorba despre "O femeie dintr-o sută", a afirmat bruneta. Pepe însă a negat vehement faptul că melodia în cauză i-ar fi fost dedicată fostei soții.

"Ce mă interesează pe mine...acel metru pătrat când mi-l dai? Ce să mai mediem?", i-a spus el prezentatorului TV Artene, care și-a luat rolul de mediator în împăcarea celor doi și care are procură de la Oana, fiind astfel reprezentantul ei legal în problema legată de cămăruța de 2,5 metri pătrați.

"Hai, lasă telefonul ăla! Că mă apuc și eu să vorbesc la telefon și nu ne mai înțelegem. Relaxează-te, știu că acum se uită la tine tot familionul. Stii că m-ai luat cu un copil adoptat. Copil nu am simțit să fac până acum", i-a spus Oana, referindu-se la motanul ei, Marty.

"Foarte bine că iubește animalele, și mie îmi plac. Am și eu câine cu Pedigree", i-a replicat cântărețul.

"Războaiele mele s-au purtat cu tine pentru că ai fost răutăcios și m-ai atacat. Eu eram într-o perioadă foarte nasoală a vieții mele. Eram la spital și ai spus că mințeam. De ce vrei să par o rea în fața oamenilor? Eu vreau pace, cer senin. Atâta vreme cât accesul în cămăruța mea se face fără să deranjez pe cineva, fără să intru prin bucătărie sau sufragerie...Mai vezi fantoma mea prin casă? Nu auzi voci?", l-a întrebat Oana râzând.

"Vreau să fac o alipire, o să plătesc impozit mai mare, pentru două proprietăți. Nu văd nicio fantomă. Sau recunoști că ai Diavolul în tine?", i-a replicat Pepe.

"Te cred, poți să stai cu cineva șase ani și apoi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic. Te credem, și noi mai mințim. Dar spune, la ce te gândești tu când cânți melodia aia (n.r "O femeie cât 100")? Toată lumea îmi spunea să o ascult și, într-o seară, am venit acasă și am vrut să văd videoclipul. Mie mi se pare că îmi este dedicată", a afirmat ea ironic.

"Eu sunt foarte fericit, am o familie, am un copil. E adevărat că am început să mă laud și cu performanțele mele sexuale. Ce te interesează pe tine ce e în viața mea? Ce rost au toate discuțiile astea? Trecutul e trecut. Și da, mai sunt văzut cu alte femei, sunt artist", a spus el puțin nervos de "interogatoriul" Oanei.

"O să mă intereseaze mereu ce se întâmplă în viața ta. Recunoști că din cauza ta am renunțat la seriale? Minți de îngheață apele. Ești amnezic. Te iubeam și așteptam să se termine scenele de dragoste ca la indieni. Ca la indieni, se stingea lumina", a venit replica Oanei.

Dialogul a continuat în aceeași notă, foștii soți înțepându-se reciproc și amintindu-și ce a fost frumos în relația lor. Pepe a evitat pe tot parcursul emisiunii întrebările Oanei, spunând, de fiecare dată, că el este fericit și împlinit și că are o familie frumoasă.

Oana și-a amintit și de momentele extrem de neplăcute prin care a trecut după divorțul de Pepe. Ea a recunoscut că a suferit foarte mult în acea perioadă și că nu și-a dorit niciodată să se ajungă unde s-a ajuns.

"Eu îl înțeleg că vrea acea cămăruță. Dar sincer, mi-aș fi dorit să fi fost cu o vorbă alături de mine în momentele când mi-a fost greu. Eu așa te-am cunoscut. Eram în spital, eram un om căzut. Puteai să mă ajuți prin intermediul prietenilor mei de la Cancan. Eu știu că tu ai pozat mereu într-o persoană cu bani, dar eu știu cât te ajută acea cămăruță ca să poți să vinzi. M-ai făcut prostituată. Și eu aș fi putut să te dau în judecată. Eu nu ți-am făcut niciodată reclamație la Fisc. Nu uita să fii un om bun și civilizat, așa cum te-am cunoscut", l-a rugat ea.

"Și tu m-ai făcut homosexual. De asta am și câștigat în instanță 100.000 de lei.  Dar când m-ai cunoscut aveam chiuvetă, sau m-ai cunoscut cu casa goală?", i-a spus Pepe, aducându-i aminte de episodul în care a acuzat-o că i-a furat bani și obiecte din casă.

"Am încercat să evit multe probleme pe care ți le-aș fi putut face. Când sunt atacată, riposta mea e letală. Nu vreau să te țin în suspans. Îți voi da acea cămăruță. Dar ești dispus să o vinzi? Eu mă ofer să cumpăr. Nu e o rușine să spui că ai nevoie de bani", i-a spus Oana Zăvoranu.

"Stai să vorbesc și eu cu soția. Oricum, am deja client. O vindeam și fără cămăruța aia. Nu pot să cumpăr și case, am și renovat, am făcut și copil. Femeie mai bună decât Raluca nu există. Scoate-o din discuție", a spus Pepe, rcunoscând astfel că are nevoie de bani și că din acest motiv vrea să vândă casa respectivă.

"Dar recunoști că ți-ai dorit copil cu femeia pe care ai iubit-o cel mai mult? Niciodată nu am spus că Raluca e o femeie rea. Eu am spus doar că e păcat că nu o iubești cum m-ai iubit pe mine și că seamănă cu Fiona. Dar ce ți-am făcut eu? Până când ai să mă torturezi? Recunoști că te-am ridicat? Ti-am găsit și naș", a răbufnit Oana.

"Mie mi-a dat Dumnezeu după suflet. Despărțirea de tine a fost o decizie foarte importantă. Dar Tudy îți trimitea ție filmulețele alea? Ce reacție ai avut când ai văzut că se masturbează? Te-ai plimbat cu el cu mașina mea și meriți bătută pentru asta", i-a spus Pepe, amintindu-i Oanei că l-a înșelat "cu unu de 25 de ani".

"Am rămas șocată. E adevărat că nu merita să intru în povestea asta pentru Tudi. Îți dai seama cât esti de diabolic? Ți-ai fi dorit să putem trece peste asta? De ce nu ai spus că vrei să-ți bați joc de mine? Dupa despărțire a primit zeci de mesaje de la mine, nu a răspuns la niciunul. Ce mă deranjează este că te-ai dus și ai citit mesajele mele la televizor. Și cred că alea au fost cele mai frumoase mesaje pe care le-am trimis în viața mea", i-a replicat fosta soție.(sursa:cancan)

Pepe: "Raluca nu ar avea niciun motiv sã fie geloasã pe Oana"

12.09.2012

Pepe și soția lui, Raluca Pastramă, par să aibă căsnicia perfectă.

pepeDeși cântărețul este frecvent implicat în tot feluri de scandaluri cu fosta lui soție, Oana Zăvoranu, Raluca nu este gelosă deloc și are încredere deplină în solist.

"Raluca nu este geloasă pentru că mă știe, știe cum sunt. În plus, cu Oana nu ar avea nici cel mai mic motiv de gelozie, nu e nimic deocheat în ceea ce facem noi. Suntem colegi, formăm o echipă, este o colaborare strict profesională", a declarat Pepe pentru Ring.

Tânăra familie, ce s-a mărit recent cu un membru, s-a mutat într-o altă casă, pe care Pepe a construit-o împreună cu soția lui. Cântărețul spune că a renunțat la casa în care locuia cu fosta soție pentru că nu era potrivită pentru o familie ce are un copil.

"Eu am fost cu ideea. Imediat cum a rămas Raluca însărcinată, ne-am pus în plan să schimbăm locuința. Mi s-a părut că apartamentul pe care îl am nu este potrivit pentru o familie cu copil", a mai spus fostul soț al Oanei Zăvoranu.(sursa:click)

Pepe face iarãsi echipã cu «Mama Naturã»

10.07.2012

În urmă cu două luni, Oana Zăvoranu arunca o informație-bombă: Pepe s-a iubit cu Roxana Ionescu acum 10 ani. Pe artist nu l-au deranjat zvonurile, ba chiar a acceptat să facă din nou echipă într-o emisiune cu sexoasa blondă supranumită „Mama Natură".

pepe si mama naturaA divorțat de Pepe, și-a refăcut viața alături de un tinerel, dar tot nu-i dă pace fostului soț.

Oana Zăvoranu susținea recent că artistul ar fi avut câteva tatonări cu Roxana Ionescu, chiar în vremea când ea și Pepe își dădeau primele întâlniri.

Pe vremea aceea, sexoasa blondină era asistenta lui Dan Negru, la emisiunea „Ciao Darwin" și se făcea cunoscută în showbiz cu porecla „Mama Natură".

Oana susținea că aventura lui Pepe cu Roxana ar fi durat doar 2-3 zile, apoi sexoasa blondină și-ar fi văzut de relația cu Laurențiu.

Cu riscul de a întări aceste zvonuri despre simpatia ce și-o poartă, Pepe și Roxana au acceptat să filmeze, săptămâna trecută, într-o nouă ediție a emisiunii „Serviți, vă rog!", care se va difuza în luna august.

Cei doi, dar și Carmen Tănase și Mihai Bobonete, au stat o săptămână în Brăila, la un circ, unde pe lângă a fi gazde bune au trebuit să îngrijească și să hrănească animalele.

Cei doi s-au ținut întruna de șotii pe parcursul celor cinci zile de filmări și au făcut anumite gesturi interpretabile.

Și anul trecut, la aceeași emisiune, Pepe și Roxana au făcut echipă la mare, iar surse din anturajul lor au mărturisit că au fost momente când cei doi dispăreau deseori din obiectivul camerelor de luat vederi.

„Nu avem nimic de împărțit. Eu și Roxana ne cunoaștem, am fost și anul trecut la filmări și dacă ar fi fost ceva adevărat, aș fi refuzat să fac echipă cu ea anul acesta. Nu am de ce să mă ascund, tocmai de aceea am și acceptat", a declarat Pepe, pentru Click! (sursa:click)

Pepe nu o place pe cumnata sa: "Loredana nu face parte din familia mea! N-as primi-o niciodata in casa!"

03.05.2012

Loredana, sora vitregă a Ralucăi Pastramă, a ieșit la atac și vrea să pună mâna pe o partze din averea tatălui său.

Pentru asta se ceartă cu toată lumea și vrea să își șantajeze părintele cu dezvăluiri incredibile. Pepe a picat la mijloc în acest război, dar nu pare afectat și speră ca lucrurile să se liniștească în cel mai scurt timp posibil.

 "Am auzit câte ceva și pot să zic că mă așteptam la asemenea atacuri. De unde știe ea că Raluca a făcut avorturi?! A fost cu ea acolo? Eu nu știu dacă am schimbat cinci cuvinte cu ea, nici măcar nu am apucat să îi dau autograf. Am văzut-o la tatăl ei în casă și la cununie. Eu cred că ea a început să primească bani de la televiziuni și de aceea face ce face. Mie îmi pare rău că își atacă familia, că o atacă pe Raluca.

Eu știu cum e soția mea, ce crede despre mine și sunt convins că trebuie să o iubesc, pentru că merită. Pe mine mă deranjează că îi văd pe toți în jurul meu că suferă. Eu sunt călit, sunt mai rezistent. Ea nu ar trebui să mă atace pe mine, că sunt întreținut pentru că eu am muncit de la 15 ani, eu nu am acceptat bani nici de la părinții mei, dar de la altcineva.

Din punctul meu e vorba de gelozie la ea pentru că Raluca și Bombo au trăit într-o familie, iar ea în altă parte. Loredana nu face parte din familia mea, n-aș primi-o niciodată în casa mea. Eu îmi văd de viața mea și aceste scandaluri sunt ca și încheiate. ", a declarat Pepe la Antena 1.(sursa: cancan)

Pepe: "Tata mi-a spus ca vrea sa vorbeasca cu Marioara ca de la curvar la curva"

26.04.2012

Pepe continuă seria atacurilor la adresa Mărioarei Zăvoranu, fiind hotărât ca de acum înainte să-și apere soția pe care fosta soacră nu încetează să o jignească.

 

Tatal lui Pepe Invitat ieri în emisiunea Happy Hour cântărețul a afirmat că se simte dezgustat de toată situația din ultimele zile, dar că este decis să nu mai lase pe nimeni să spune cuvinte jignitoare la adresa familiei sale.

"Sunt femei rele (n.r Mărioara și Oana Zăvoranu). Dacă ar fi avut jumătate bunătate câtă răutate au în ele...Încearcă să murdărească o dragoste frumoasă, o cununie frumoasă, la care s-au buurat milioane de oameni. Daca ar fi fericite nu ar apărea la televizor să comenteze de mine", a spus Pepe, explicând totuși că de când a făcut pace cu Oana nu o mai învinovățește decât de faptul că nu încearcă să-și tempereze mama.

"Cu ce apar ele la televizor? Au vreun proiect, fac ceva? Vin să comenteze de mine. Probabil se uită în frigider și se gândesc să meagă la produs prin televiziuni. Mărioara nu se mișcă din casă fără bani, e femeie de afaceri. Dacă Oana ar avea puțin tact, Oana i-ar spune mamei ei să înceteze", a spus el.

"Oana intră în direct și îmi zice "Casă de piatră, iubire", și acum un an spunea că nu poate rămâne prietenă cu mine. Nu m-a enervat atunci, ci m-a dezgustat", a mai declarat el.
Mândru de ceea ce a reușit să creeze pe plan personal, Pepe spune că deocamdată nu-și mai dorește decât câteva zile de liniște.
"Soție frumoasă am, copilul se va naște în câteva luni. Nu îmi mai doresc decât puțină liniște. Ea a făcut trei copii fără să își dorească niciunul. Să se ducă să le aprindă o lumânare că nici nu știe pe unde au mormântul", a mai afirmat el.(sursa click)

Secretul Ralucai Pastrama! Vezi ce are in comun cu Oana Zavoranu - Nici nu banuiesti despre ce este vorba

20.04.2012

Sora Ralucai Pastrama a dezvaluit un secret al sotiei lui Pepe, informatie pe care, probabil, bruneta ar fi vrut sa o tina ascunsa. Este vorba despre faptul ca Raluca si-a pus silicoane, dupa cum marturiseste chiar sora ei. Este probabil unul din putinele puncte pe care le au in comun fosta si actuala sotie a lui Pepe.

Chiar daca a nascut doi copii, sora Ralucai este foarte cocheta si are o silueta de invidiat, asa cum trebuie sa fie un fost fotomodel. Pentru ca nu era la fel de multumita de aspectul ei fizic, Raluca si-a pus silicoane, dupa cum ne-a mai dezvaluit Loredana.

"Nu a facut nimic rau, este o femeie frumoasa, nu inteleg de ce s-a facut atata caz. Stiu ca unele din fotografii in care apare alaturi de Pepe au fost facute dupa ce si-a pus silicoanele".

Sora vitrega a Ralucai isi dedica in prezent timpul celor doi copii ai sai, insa nu exclude ideea de a mai cocheta cu modellingul. "Am prezentat pentru Catalin Botezatu, m-am retras, insa nu se stie niciodata ce va fi", a mai spus tanara.(sursa:cancan)

 

 Pepe vrea doi copii: "Nu mi-ar fi iesit niciodatã cu Oana Zãvoranu"

22.03.2012

Invitat la emisiunea Agentul VIP din această seară, Pepe a dezvăluit câți copii vrea să facă, a povestit planurile pentru nuntă cu Raluca Pastramă, dar și de ce nu ar fi putut avea copii cu fosta soție, Oana Zăvoranu.

pepe si oana zavoranuArtistul, care a anunțat căsătoria civilă cu Raluca după sărbătorile pascale, a explicat de ce nu vor să facă și marea nuntă în viitorul apropiat.

"Acum are burtică, nu facem nunta acum. Are aproape cinci luni. O nuntă trebuie pregătită cu atenție, minuțios. Eu sunt meticulos și vreau să iasă brici. Nu-mi doresc o nuntă mediatizată. Întotdeauna am fost un tip mai modest. Mi-a plăcut ca ce ține de viața mea personală să fie undeva mai în spate."

Pepe a mărturisit că își dorește foarte mult doi bebeluși: "Vreau să am doi copii. Nu mi-ar fi ieșit niciodată cu Oana. Mă făcea să cred că eu sunt de vină. În momentul ăla îmi spunea că nu e pregătită. Eu respect noțiunea de familie și-mi doresc ca cel mic să crească alături de mine și de mama lui naturală. Nu vreau să fac un copil și să divorțez. El cel mai frumos lucru să iubești femeia cu care ai un copil. Copilul trebuie să trăiască cu ambii părinți."(sursa:click)

Pepe: «Raluca este singura mea iubitã»

08.03.2012

Latin lover-ul este extrem de îndrăgostit de iubita lui, frumoasa Raluca Pastramă, și spune că s-a săturat să fie cuplat cu diverse domnișoare. 

„Nu sunt afemeiat, sunt fidel din fire. Raluca este singura mea iubită. M-am săturat ca diverse persoane să spună despre mine că am nu știu câte gagici. Dacă vine o fată să-i dau un autograf sau să mă roage să facem o fotografie împreună, gata, cine vede se și duce cu bârfa că, vai dragă, am făcut și am dres cu ea. Nimic adevărat. Nu sunt acel gen de bărbat", a declarat Pepe pentru Click!(sursa:click)

Pepe îi dã replica Oanei dupã ce ea l-a criticat dur: "M-ar surprinde sã aflu cã e fericitã sau cã i-a venit mintea la cap"

02.03.2012

În urmă cu o zi, Oana Zăvoranu a declarat că fostul ei soț nu este fericit cu actuala lui prietenă pe care este forțat să o ia de soție din moment ce a dezvirginat-o. Făcând parte dintr-un clan de țigani care ține la tradiție, Raluca trebuie să se căsătorească cu Pepe dacă s-a dezvirginat cu el.

oana zavoranuOana este sigură că Pepe minte și că este nefericit în relația lui cu Raluca Pastramă, fiică de țigani care țin mult la tradiția străbunilor.

Zăvo a mărturisit că Pepe nu are bani să îi răscumpere virginitatea iubitei lui și că este obligat să se căsătorească cu ea și să aibă un copil cu o persoană pe care nu o iubește.

"Pepe nu e fericit, minte. Are un copil cu cine s-a nimerit. El face parte din trecutul meu și nu vorbesc despre lucruri adiacente.

Eu nu mai cred pentru că a apărut un zvon conform căruia atunci când dezvirginezi o fată o iei de soție. Dacă nu o iei, trebuie să plătești mii de euro, care înseamnă răscumpărarea rușinii.

Pepe nu are bani să dea, iar fata face parte dintr-un clan care se ghidează după legile astea. Este al doilea motiv pentru care nu cred în relația lor, este forțată, nu se țin mereu de mână.

Când ești cu femeia pe care o iubești, care îți poartă copilul, pocnești de fericire.

Mă lasă rece! Îmi este indiferent! Nu am de ce să îl caut pentru că m-a dezamăgit tare când mi-a fost rău și a fost întrebat.

pepeEl a zis că nu e doctor, așa zeflemist, el care se dorește un latino lover! Eu nu îl atac! Îi doresc să îi trăiască copilul, fără ironie! Păcat că nu l-a avut cu cine și-a dorit cel mai mult. El de oftică poate să spună orice", a dezvăluit Oana în urmă cu doar o zi.

Replica lui Pepe nu a întârziat să apară auzind cele declarate de fosta lui soție cu care a avut mai multe certuri televizate și nu numai, în urma divorțului scandalos.

„Ma lasa rece! M-ar surprinde sa aflu ca e fericita sau ca i-a venit mintea la cap. Si peste zece ani Oana tot despre mine va vorbi si tot m-ar lasa rece", a ironizat-o Pepe, conform Național.ro.(sursa:cancan)

Pepe: "Nu am stabilit data cãsãtoriei si nici nu voi deveni tatã"

23.02.2012

Zvonurile în ceea ce în privește pe cântărețul Pepe frizează de multe ori absurdul, sau cel puțin așa susține el.

pepeInterpretul a mărturisit în cadrul emisiunii "Acces Direct" că este foarte fericit și că îi este teribil de bine. Vorbind despre iubita lui, Raluca Pastramă, cu care are o legătură de șase luni de zile, Pepe a ținut să distrugă toate "miturile".

"Nu am stabilit data căsătoriei și nici nu voi deveni tată, deși îmi doresc.Sunt foarte fericit, radiez de fericire. Mi-e foarte bine".

De asemenea, cântărețul a povestit că Raluca și familia ei au avut mult de suferit din cauza relației cu el. Cea mai des întâlnită referire la iubita lui este aceea că ea ar face parte dintr-un clan mafiot, însă totul este doar o confuzie de nume.

"Are 21 de ani și este studentă la Drept. Chiar și tatăl ei este avocat, ea nu face parte din nici un clan, a fost o confuzie de nume", a ținut să-și apere Pepe iubita, despre care are numai cuvinte de laudă. "Suntem de 6 luni împreună, dar nu a apărut la televiziune, nu a dat nici o declarație sau vreun interviu.

Cât despre o posibila "relație" cu altă femeie, pe care ar fi cunoscut-o la teatru, Pepe este elegant, dar ferm. "Nu putem să fim sălbatici. Colaborăm cu niște oameni, ne cunoaștem, ne vorbim... Era o piesă de teatru. Și dacă domnișoara nu avea taxi, m-am oferit să o duc acasă. Raluca știa, mă susține în tot ceea ce fac și nu este geloasă.

Libertatea am și acum și am avut și în timpul fostei căsătorii. Nu mi-am asumat nici o relație până în momentul de față, pentru că nu a fost acel ceva...", a mai spus Pepe.(sursa:libertatea)

Pepe: «Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în 2011 a fost cã am divortat»

19.01.2012

Pepe consideră că anul 2011 a fost un an plin de lucruri bune pentru el, iar cel mai important lucru care i s-a întâmplat, pare a fi despărțirea de Oana Zăvoranu.

Cântărețul nu regretă nimic din ceea ce a făcut în anul care a trecut.

"Am avut un an plin cu bune și cu rele, iar cele bune le-au acoperit pe cele rele. Din punct de vedere profesional, am avut două proiecte foarte importante. Am lansat un album. Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în 2011 a fost că am divorțat", a spus Pepe, la Zeus Tv.(sursa:click)

Pepe are talent si la cratitã: «Gãtesc foarte bine diverse feluri de supã si ciorbã»

06.01.2012

Pepe are grijă de felul în care arată și nu se ferește să își facă singur mâncare, deși preparatele mamei lui rămân în topul preferințelor culinare.

pepeCântărețul mărturisește că nu doar alimentația este cauza unui trup de invidiat, ci și sportul, pe care îl practică cu regularitate.

"Sunt foarte atent la alimentatie, pentru ca vreau sa fiu sănătos. Deși sunt gurmand și îmi place să mănanc din toate, moderația este cuvântul cheie. Mănânc foarte rar carne de porc și atunci când se întâmplă, sunt foarte atent și la cantitate", a spus Pepe pentru slabsaugras.ro.

Cât despre sport, artistul adoră boxul, dar se mentine în formă și prin exerciții cardio și gimnastică, deși constată cu dezamăgire faptul că mulți tineri ocolesc mișcarea.

"Observ că atât celor tineri, cât și celorlalți le lipseste cu desăvârșire din programul zilnic sportul și moderația când vine vorba de mâncare, mai ales de sărbători", a mai spus cântărețul.(sursa:click)

Pepe: «Oana o să mă iubească toată viaţa. I-am făcut toate poftele»

21.07.2011

Pepe nu a fost dat pe spate de declarația de dragoste a Oanei Zăvoranu, însă a ținut să-i mulțumească prin intermediul Click! Artistul se simte mai bine ca niciodată de când a divorțat și se bucură la maximum de burlăcie.

pepe si oanaSimpaticul artist a împlinit marti 32 de ani, motiv pentru care a dat o petrecere de pomină care a ținut trei zile și trei nopți, ca în povești. Pepe nu a fost deloc impresionat de declarația de dragoste pe care i-a făcut-o fosta sa soție, Oana Zăvoranu, prin intermediul Click!

Îi mulțumesc pentru urare, ce pot spune? E corect ce a spus, o să mă iubească toată viața căci i-am făcut toate poftele. Nu m-a sunat să-mi ureze «La mulți ani» și chiar dacă o făcea, nu știu dacă îi răspundeam. Am sărit în piscină cu telefonul în buzunar și am pierdut toată agenda", ne-a spus el.

Cântărețul a ajuns acasă abia după trei zile, căci a vrut ca această aniversare să fie una de care să-și amintească toată viața.

„De luni după-amiaza până miercuri seara am stat la club Residence din Otopeni, nu am trecut pe acasă. Am stat toată ziua la piscină pe șezlong și m-am bronzat", ne-a mai spus el. Pepe a avut peste 100 de invitați la petrecere, așa că și cadourile au fost numeroase. „Am primit de toate pentru toți, de la parfumuri până la îmbrăcăminte și încălțăminte".(sursa:click)

Pepe: "Fiecare a rămas cu ceea ce era al lui"

05.05.2011

Deși este greu de crezut, atunci când au dat nas în nas la notar, cei doi foști soți Pepe și Oana Zăvoranu s-au comportat civilizat, glumind și vorbind politicos.

pepeAtmosfera din camera notarului a fost una detensionată, cu mici glume ușor aluzive pe care cei doi și le-au aruncat prietenește. "Am încercat să glumim, să detensionăm atmosfera.

Nu ne-am certat, nu ne-am jignit", a mărturisit cântărețul pentru emisiunea Simonei Gherghe.

Atunci când notarul și-a exprimat părerea de rău vizavi de despărțirea a doi tineri atât de frumoși, Pepe a ținut să menționeze: "trei tineri frumoși", referindu-se la faptul că nu trebuie scos din ecuație, Tudy.

"Fiecare a rămas cu ceea ce era al lui", a mai declarat Pepe pentru emisiunea "Acces Direct", lăsând să se înțeleagă că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește averea, care i-a mulțumit pe amândoi. (sursa:libertatea)

Pepe şi Oana s-au înțeles în sfârșit cu divorțul: merg separat la notar

15.04.2011

Pepe e, în sfârșit, mulțumit pentru că nu trebuie să aștepte până în octombrie pentru a divorța. Soția lui, Oana Zăvoranu, și-a dat acordul pentru o despărțire rapidă, în fața notarului. Avocații ambelor părți vor face azi demersurile pentru retragerea cererii de divorț în fața instanței.

Pepe si Oana Zavoranu

Oana Zăvoranu și Pepe au ajuns pentru prima oară la o înțelegere, de când s-au separat. Cei doi au căzut de acord, prin intermediul avocaților, să divorțeze în fața unui notar, pe cale amiabilă. Astfel, conform procedurilor, apărătorii ambelor părți vor depune astăzi, la Judecătoria sectorului 3, cererea de preschimbare a termenului de divorț, care va fi apoi urmată, la prima înfățișare, de retragerea plângerii depuse de reclamantă.

“Aș putea spune că e o victorie, pentru că nu există divergențe între punctele de vedere ale părților. Este pentru prima oară când ajungem la un punct comun, și mă refer la un divorț amiabil la notar. Am căzut de acord asupra procedurii și vom depune cererea de preschimbare a termenului de judecată la solicitarea ambelor părți. Sunt șanse reale ca în maximum două luni să fie divorțați, depinde de înțelegerea magistraților de la Judecătoria sectorului 3, să dea termen cât mai scurt”, a declarat pentru Libertatea avocatul Oanei, Alexandru Murărescu. La rându-i, Pepe a explicat cum au reușit, de fapt, cele două părți să ajungă la un acord.

Interpretul: «Pierd mulți bani»

“Ne-am înțeles pentru că sunt eu băiat bun. Am acceptat să pierd în jur de 80.000 de euro ca să fie un divorț amiabil, la notar. Le-am dat scris că îi las mașina și firma și renunț la aproape 50.000 de euro, sumă care reprezenta datoria firmei Oanei către mine. De fapt, le las lui Tudy, că el m-a ajutat să divorțez. Oricum, nu am de gând să mă întâlnesc cu ea la notar. O să semnez separat. Altfel, merg mai departe cu procesul, atât în civil cât și în penal”, ne-a declarat Pepe.

Pepe i-a trimis un sms avocatului Oanei

Libertatea a intrat în posesia sms-ului ironic, pe care solistul i l-a trimis ieri avocatului Oanei Zăvoranu.

”Dl avocat, aș vrea dacș se poate sș cedez acțiunile firmei în favoarea lui Tudy, ca el m-a ajutat mult. Oana nu merită, m-a înșelat și știu că-l simpatizați și dvs de la un timp. E mai bine, să fie un cuplu cu drepturi egale. Din partea nașului Pepe... un porsche incomod pentru sex cum spune el, și 52.000 euro dar de nuntă... creditarea. Oricum glumesc pe banii mei, mulțumesc! Să-mi spuneți cât e onorariul dvs... dacă rezolvați. Pepe”.(sursa:libertatea)

Pepe:"Oana îşi pune prietenele să mă sune"

14.04.2011

Pepe si Oana Pepe a decis să evite subiectul “Oana Zăvoranu”, însă acesta pare să-l urmărească. Interpretul susține că prietenele soției lui îl tot caută pentru “a-i da raportul” în legătură cu programul acesteia.

Pepe crede că Oana e cea care le pune pe prietenele ei să-l tot caute, în speranța că acestea vor afla astfel informații despre el. “Mă tot sună prietenele Oanei să-mi spună ce face. Nu mă interesează, le-am și explicat. Cred că ea le pune să mă caute. Nu mai vreau să vorbesc nimic de-spre Oana, nu am timp să comentez ce declară sau ce face. Mă interesează să merg la studio, să mă ocup de concerte. Am alte priorități acum”, ne-a povestit Pepe. Interpretul ne-a mai spus că a fost sunat să se prezinte la Poliție pentru a recunoaște obiectele pe care Oana i le-a trimis înapoi prin intermediari.

Și-a luat mobilă nouă

“O să mă prezint zilele acestea, dar nu mă interesează bunurile, nu am ce face cu ele, o să le arunc”. Artistul a fost deja, în urmă cu două zile, să-și caute mobilă nouă pentru casa lui, după ce Oana i-a golit apartamentul.

Oana, înlocuită de Gina

Gina Pistol a fost, recent, vedeta unei prezentări într-un club din Constanța. Inițial, pentru acest rol a fost ofertată Oana, dar ea a cerut 5.000 de euro, așa că a fost înlocuită, prețul Ginei fiind mult mai mic.

Pepe, show alături de Fizz și de Crudu

Fizz, Doru Isăroiu și Kamara au acceptat propunerea de a pleca într-o croazieră pentru a-și găsi “sufletul pereche”, în cadrul unui supershow pe care Antena 1 îl pregătește în această vară, cu Pepe pe post de prezentator. Cu siguranță, nu le va fi ușor, dat fiind faptul că cel puțin trei dintre concurente, din rândul vedetelor, Rose Marie Florescu, Adelina Pestrițu și Daniela Crudu, cu care s-ar putea cupla, se numără printre cele mai curtate femei din România. Acestora li se adaugă alte trei fete, în acest moment necunoscute, și alți trei băieți dornici de afirmare.(sursa:libertatea)

Pepe cere despăgubiri ca să-şi retragă plângerile împotriva Oanei

13.04.2011

La solicitarea avocaților Oanei Zăvoranu, artistul a trimis o înștiințare cu condițiile sale pentru a-și retrage plângerile împotriva celor care i-au devastat casa și a viitoarei sale foste soții

oana si pepe

Divorțul din Oana Zăvoranu și Pepe are șanse mici de a se pronunța la notar, pe cale amiabilă, înainte de termenul dat de instanță, și anume 5 octombrie.

La solicitarea avocaților Oanei, artistul a trimis o înștiințare cu condițiile sale pentru un divorț amiabil, dar și pentru a-și retrage plângerile împotriva celor care i-au devastat casa și a viitoarei sale foste soții, pe care o acuză și pentru denigrarea imaginii sale, după ce aceasta l-a făcut "țigan, homosexual, oligofren".

Pepe a aflat răspunsul Oanei în direct, la OTV, de la avocatul Murărescu, ceea ce l-a enervat la culme pe artist. "Avocații mei așteaptă să fie contactați și să ne trimiteți și în scris răspunsul. Condițiile pe care eu le-am pus am cerut să rămână confidențiale, dar văd că dumneavoastră vă place să apăreți la tv. Sunteți informat eronat că eu am cerut bani pentru un divorț amiabil. Am solicitat despăgubiri pentru faptul că mi-a fost distrusă casa", i s-a adresat artistul apărătorului Oanei Zăvoranu, în cadrul emisiunii moderată de Dan Diaconescu.

Divorț cu martori?
În cazul în care Pepe și Oana nu vor ajunge în fața notarului și vor aștepta termenul de 5 octombrie, viitoarea fostă soție a artistului va aduce martori, potrivit cererii pe care a depus-o la judecătorie, ea dorind ca divorțul să se pronunțe din vina exclusivă a lui Pepe. De asemenea, potrivit unor surse avocățești, Oana ar dori, în această situație, și acțiune de partaj, prin inventarierea bunurilor comune luate în timpul căsătoriei.(sursa:libertatea)

Pepe şi Rosse-Marie Florescu vor pleca în croazieră pentru două săptămâni

08.04.2011

Divorțul de Oana Zăvoranu i-a adus un contract gras lui Pepe care a semnat cu Antena 1 un contract pentru o emisiune estivală care se va numi "Vaporul iubirii".

peperose marie florescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre concurentele care vor participa la această emisiune se numără și Rosse-Marie Florescu. Pepe spune că nu știe care sunt fetele frumoase care îl vor însoți pe vapor, unde vor sta două săptămâni.

"Eu nu știu de Rosse-Marie Florescu, știu că eu voi fi prezentator. Poate ea este una dintre concurente", a mărturisit Pepe pentru ziarul "Național".

În ceea ce o privește pe Rosse-Marie, aceasta spune că nu a mai fost niciodată pe un vapor și că speră să nu aibă rău de mare.

"Eu nu am mai fost până acum pe vapor și mi-e frică să nu mi se facă rău. Cred că voi lua pastiluțe de greață", a declarat Rosse-Marie Florescu pentru ziarul "Național".(sursa:cancan)

Pepe a vândut vila de la Otopeni

15.03.2011

Oana Zăvoranu și Pepe nu mai au prea multe lucruri de împărțit, la divorț. În 2007, ei au construit două vile la Otopeni, însă acestea au fost vândute: una în 2008, iar cealaltă a fost înstrăinată acum câteva luni.

pepe

Potrivit unor apropiați, Pepe e cel care s-a ocupat de tranzacție. Această ipoteză e sprijinită și de declarația interpretului, acordată ieri, în exclusivitate, ziarului Libertatea. “Astea sunt afacerile mele imobiliare. N-au nici o treabă cu despărțirea de Oana. Noi doi nu avem nimic de împărțit”, a spus Pepe, care însă a lăsat să se înțeleagă că ambele vile sunt bunuri dobândite înainte de căsătorie.

Conform declarațiilor Oanei, date la vremea respectivă, vilele au fost finalizate în 2007, când cei doi erau căsătoriți deja de trei ani. E posibil ca Pepe să-și fi pregătit “ieșirea” din căsnicie cu buzunarele pline, pentru că, în ciuda crizei imobiliare, vila vândută acum câteva luni valorează destul de mult. “În prezent, o astfel de proprietate în respectiva zonă se vinde cu maximum 200.000 de euro”, ne-a declarat Alexandru Francu, expert imobiliar.

Dacă ne referim la imobile, Oana și Pepe nu mai au nimic de împărțit, cu o singură excepție. La apartamentul din zona Unirii, care- i aparține lui Pepe, cei doi au mai cumpărat o cameră (apartamentul se află la mansarda unei clădiri vechi). În cazul unui partaj, aceasta va trebui împărțită cumva. Întregul apartament din București nu valorează mai mult de 100.000 de euro, potrivit aceluiași expert imobiliar.(sursa:libertatea)

Pepe: "Când vroiam să ne iubim, îmi spunea de procesele cu Mărioara" 

08.03.2011

Oana Zăvoranu este tot mai aproape de o separare definitivă de soțul ei, Pepe. Dacă până acum au existat doar speculații, se pare că divorțul a devenit deja o certitudine. Pepe a spus la emisunea "Un show păcătos" că unul dintre principalele motive ale separării a fost că Oana nu vroia un copil. Oana Zăvoranu a intrat în direct prin telefon și a încercat să lămurească lucrurile.

pepe si oana

Oana Zăvoranu a ținut neapărat să răspundă acuzelor: "Am văzut declarația soțului meu și nu-mi dau seama dacă eu sunt oaia neagră și el oaia albă. Dacă o femeie nu este ok, nu cred că stai 8 ani de zile cu ea.

Se pare că am câteva calități. Un om când vrea să pună capăt, pune capăt. Nu are rost să se autoînvinovățească, acesta e doar un truc.

Nu s-a născut bărbatul care să mă părăsească pe mine, eu sunt o tipă cu cojones".

Zăvoranca a adăugat: "Nu am făcut copil pentru că eram de părere că un copil avea nevoie de liniște. Când o să simt să fac unul, o să îl fac".(sursa:libertatea)

Pepe va lansa o nouă melodie

08.06.2010

Pepe va lansa un nou single la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie.

pepe

“Vreau să lansez un nou single. Este în lucru și încă nu m-am hotărât la un nume pentru el. Se va întâmpla probabil luna viitoare sau la începutul lui septembrie”, a declarat interpretul pentru Agerpres.

Întrebat dacă mai are timp anul acesta și pentru o vacanță, Pepe a spus că nu știe sigur dacă își va mai putea găsi timp și pentru relaxare. “Totul depinde de anumite priorități. Probabil că o să petrecem câteva zile undeva. Poate o să fie peste ocean sau, de ce nu, în Europa. Câteva zile o să fie, dar nu știu sigur când”, a mai spus Pepe.

Pentru aniversarea celor 31 de ani ai săi, care se va întâmpla pe 20 iulie, Pepe a spus că nu-și dorește o petrecere mondenă subliniind că are obiceiul să-și serbeze ziua de naștere alături de prieteni și de oamenii care-i sunt tot timpul aproape. “Încă nu știu sigur unde o să-mi sărbătoresc aniversarea. O să văd cu o zi-două înainte. Poate fi și la munte și la mare, chiar și în străinătate”, a mai spus interpretul.

Întrebat dacă își dorește să primească ceva special de ziua lui, Pepe a răspuns imediat: “Sănătate. Toate cadourile pe care le voi primi sunt bine venite”. (sursa:libertatea)

L-a impresionat pe bucatar

15.04.2010

Pepe a dovedit ca se descurca bine atunci cand intra in bucatarie.

pepeInvitat in emisiunea "Cireasa de pe tort", editie care se va difuza la Prima TV pe 18 aprilie, sotul Oanei Zavoranu a marturisit ca se implica in orice domeniu si ca e genial in cateva dintre ele.

Dovada este ca Pepe a pregatit o friptura de pui, pe care a condimentat-o si apoi a uns-o cu miere, reusind astfel sa-l cucereasca pe exigentul bucatar Horia Virlan. (sursa:cancan)

Pepe despre mama Oanei: ”E cu capu', mă vrea la aşternut”

11.03.2010

După scandalul pentru avere care a existat între Oana Zăvoranu și mama sa Mărioara, acum, soacra lui Pepe îl acuză pe acesta că el este vinovat de certurile dintre ea și fiica sa. Mai mult, mama Oanei susține că artistul a vândut bijuteriile și blănurile pe care ea i le-a dăruit fiicei sale.

oana si pepeMărioara Zăvornau îl acuză pe Ionuț Pascu că, din cauza crizei care i-a afectat afacerile, a vândut în târg blănurile și bijuteriile pe care ea i le-a făcut cadou Oanei.

Indignat de declarațiile soacrei sale, Pepe a reacționat dur, spunând că totul este o aberație.

"Declarația doamnei Zăvoranu e penibilă, e aberant. Nu știu dacă cineva poate să creadă așa ceva. Oana nu se îmbracă în blănuri și nici bijuterii de la maică-sa  nu are.  Ăsta e stilul ei. E cu capu' femeia. Mă vrea la așternut. Să fie sănătoasă", a declarat Pepe în cadrul emisiunii Acces Direct. (sursa:libertatea)

Pepe, atacat de Marioara Zăvoranu

10.03.2010

Mama Oanei a explicat pentru Click! de ce nu-și suportă ginerele

Marioara Zăvoranu are un dinte împotriva lui Pepe. Abia acum, la trei ani de la oficializarea relației dintre Oana și latin lover, Marioara face, pentru Click!, declarații incendiare.

Ea susține că blănurile și bijuteriile în valoare de aproximativ 10.000 de euro, primite de Oana de la mama ei, au fost scoase la vânzare de ginerele ei.

pepe si oana"Este numai vina lui Pepe că relația cu fiica mea, Oana, este atât de rece. Mai nou, am auzit că au vândut blănurile și bijuteriile pe care Oana le avea de la mine. Sper din suflet să nu fie adevărat. Erau obiecte frumoase care valorau foarte mulți bani, de aproape 10.000 de euro", ne-a povestit Marioara, cu lacrimi în ochi.

La auzul acestor acuzații grave, Oana Zăvoranu a luat foc, declarația nonconformistei vedete fiind presărată cu jigniri ca la ușa cortului

"Vrei scandal cu mine? Ea vorbește din auzite. Așa pot și eu să spun despre tine că ești lesbiană și că trăiești cu mama mea ca să îmi iei averea. Mi-a spus un gropar, nu mai știu cum arată, că v-ați sărutat în cimitir, când ați fost la pomana surorilor mele gemene, care au murit la cutremurul din 1977", a zbierat ea, prin telefon, la redactorul Click!

Apoi, Oana s-a mai calmat, recunoscând că a primit cadou acele blănuri, însă că soarta hainelor a fost cu totul alta: "Erau niște haine din blană de vizon, cam vechi. Eu iubesc animalele și nu port blănuri naturale, așa că le-am dus în podul casei, zac acolo".

Oricum, Marioara și ginerele ei, Pepe, s-au avut mereu ca șoarecele cu pisica.

"Oana a mai avut vreo doi iubiți înainte de Pepe, cu care m-am înțeles bine. Îmi pare foarte rău că nu sunt mai apropiată de Oana, mai ales că ea a rămas singurul meu copil", a declarat Marioara Zăvoranu, în exclusivitate pentru Click!

Cearta dintre Oana și mama ei a început în urmă cu mai bine de patru ani, din cauza averii. Vedeta o acuză pe Marioara Zăvoranu că i-a furat averea ce i se cuvine ca moștenire de la răposatul său tată.

De atunci, cele două se atacă ori de câte ori au ocazia. Femeile au de împărțit o avere de aproape 50 de milioane de euro, bani pentru care au ajuns chiar și prin tribunale.

Zăvo: Ce credibilitate are infractoarea asta?

Oana Zăvoranu s-a enervat teribil când a fost solicitată să comenteze declarațiile mamei sale.

"Iei bani de la maică-mea. Ce credibilitate are asta? Nu mai faceți legături între mine și această infractoare. Eu nu am mamă", a spus vedeta, țipând, reporterului Click!

Cântărețul a falimentat două restaurante

Mama Oanei Zăvoranu este convinsă că Pepe a rămas, acum, pe vreme de criză, fără bani, acesta fiind și motivul pentru care crede că acesta i-ar fi vândut blănurile și bijuteriile din aur.

Restaurantul "Hanul Vânătorului", pe care Pepe și tatăl său îl aveau pe Șoseaua de Centură, s-a închis în urmă cu aproape două luni. Nu a avut mai mult succes nici cu celălalt local al său, "Moara Măriei", care a avut aceeași soartă.

Vacanță de două miliarde în SUA

Oana Zăvoranu și soțul ei se răsfață în vacanțe de lux. La începutul acestui an, cei doi au petrecut două săptămâni în America. Toată "aventura" i-a costat circa 2 miliarde.

Ei s-au întors cu un "munte" de bagaje, semn că au dat ceva bani pe cumpărături. (sursa:click)

Pepe şi Ramona Bădescu au rămas fără emisiune

28.01.2010

Emisiunea "100 % adevărat", difuzată pe OTV, nu va mai continua așa cum a fost anunțat la sfârșitul anului trecut.

pepe ramona badescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentanții casei de producție Mamitzu Production, cei care au realizat show-ul, nu au vrut să comenteze asupra zvonului, însă surse din apropierea echipei susțin că emisiunea nu se va mai relua din cauza lipsei banilor.

 "Emisiunea prezentată de Ramona Bădescu și de Pepe nu va reveni la OTV, cum s-a anunțat în decembrie, la ultima ediție. Sunt mai multe motive, toate legate de criza economică, printre care și lipsa sponsorilor care să acopere o parte din cheltuieli", au declarat surse apropiate echipei de producție, conform "Ring".

Pepe și Ramona Bădescu, prezentatorii show-ului de la OTV, susțin că li s-au încheiat contractele semnate anul trecut și că încă nu se știe ce se va întâmpla.

"Am avut contract până la sfârșitul anului. Trebuie să ne întâlnim și să discutăm, dar eu știu că emisiunea continuă", a declarat Pepe

"Încă n-am un răspuns definitiv dacă voi continua. Cei de la firma de producție sunt în tratative cu OTV. Vor să schimbe formatul emisiunii, premiile și orele de difuzare. Cred că până acum cărțile nu sunt făcute", a adăugat Ramona Bădescu. (sursa:cancan)

Ramona Badescu si Pepe fac emisiune de divertisment la OTV

29.07.2009

ramona badescu si pepeRamona Badescu si Pepe urmeaza sa modereze, de la începutul lunii viitoare, o emisiune de divertisment difuzata de OTV, numita „100% adevarat”, prin care se încearca o rebranduire a postului de televiziune.

„Da, informatia este adevarata, însa deocamdata sunt în tratative cu cei de la OTV, înca nu am semnat contractul”, a spus Ramona Badescu.
 
Pe de alta parte, directorul executiv al postului de televiziune, Diana Voiculescu, a declarat ca va fi un show de divertisment, care va debuta pe 12 iulie si se va difuza în fiecare duminica, între orele 20.00-24.00.

Bugetul emisiunii „100% adevarat” este unul foarte mare, având în vedere ca numai premiile oferite în fiecare editie a programului vor ajunge la aproximativ un milion de euro: „Nu se vor da premii în bani, ci în obiecte, case, masini”, a spus Voiculescu. (sursa:evz)

Cine este Pepe?

pepe In copilarie, cea mai mare dorinta a lui Pepe a fost sa devina cunoscut si sa cante muzica latino. Povestea lui a inceput cu "Latin Expres", atunci ceilalti doi membri ai trupei, Alex si Mitica a inceput cu cautarea unui vocal pentru trupa si l-au gasit pe Pepe.

Dupa ce s-a lansat cu "Latin Expres", in aprilie 2001 el si-a inceput cariera solo, parasind grupul care l-a facut celebru, Latin Expres. Pe numele lui adevarat Ionut Pascu, Pepe a a facut cinci ani de canto clasic si si-a facut debutul in '96 la Ploiesti, la un festival de muzica usoara, unde a obtinut premiul trei.

Cu Latin Expres a debutat la Mangalia. A urmat un videoclip si dupa aceea albumul "Pasiune", pe care l-a lansat in decembrie '99. Succesul lui a venit o data cu Latin Expres, pe 1 aprilie 1999 si s-a terminat tot in aprilie.

Ii plac Gipsy Kings, insa spune ca atunci cand merge in club asculta orice fel de muzica, de la house la manele. Acasa si in masina in schimb asculta numai muzica spaniola.

Studii:

          - Curs de canto-clasic sub indrumarea profesorului, criticului muzical si compozitorului D-na Camelia Dascalescu, unul dintre cei mai apreciati oameni ai muzicii romanesti. Specializare: Compozitor, textier si interpret.

Cariera muzicala:

                        1999-2000 solist vocal „Latin Express” ;

                        Iulie 1999 Locul I, Festivalul de Muzica Usoara Amara;

                       August 1999 Locul II, Festivalul de Muzica Usoara Mamaia (cel mai important festival de muzica usoara romaneasca); 

                       2000-pana in prezent evolueaza individual sub numele Pepe, fiind inconjurat de un band format numai din profesionisti;

                       August 2003 Locul IV, Festivalul de Muzica Usoara Mamaia -Sectiunea Creati.

Experienta: - A fost primul alaturi de Latin Express care a introdus muzica latina in Romania, fiind unul dintre cei mai apreciati cantareti de muzica latina din Romania. A introdus pentru prima data in Romania stilul Flamenco.

Are sase videoclipuri realizate:

          Latin Express - „Nu te mai doresc”

          Latin Express - „Cred ca m-am indragostit”

          Latin Express - „Rumba florilor”

          Pepe - „Ultimul sarut”;

          Pepe -„Imi Place”

          Pepe - „Cine, Cine?”

Colaboreaza cu Casa de Discuri „Media Services”, cu care a scos patru albume muzicale: „Pasiune” - (impreuna cu Latin Express), „Pepe” , „Imi Place”, ”Cine te iubeste?”.

In prezent este artist al casei de Discuri Roton impreuna cu care a lansat albumul “Inima nebuna”. (sursa:musicmix)

 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]